AVIZ DE MEDIU PENTRU PLANURI ŞI PROGRAME
Este
actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia
mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia
mediului în planul sau programul supus adoptării, conform prevederilor
art.2 din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind Protecţia
Mediului
aprobată cu modificări prin
Legea nr. 265/2006
cu modificările şi completările ulterioare.
Procedura de reglementare
şi competenţele de emitere a avizului de mediu pentru planuri şi
programe sunt date prin
HG 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de
mediu pentru planuri şi programe.
Etapele procedurale ce
trebuie parcurse în vederea evaluării adecvate sunt stabilite conform
OM 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea
adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra
ariilor naturale protejate de interes comunitar.
Actele necesare la depunerea solicitării:
ACORD
DE MEDIU
Este
actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia
mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile
pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării
unui proiect, conform prevederilor
art. 2 din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind Protecţia
Mediului
aprobată cu modificări prin
Legea nr. 265/2006
cu modificările şi completările ulterioare.
Procedura de reglementare
şi competenţele de emitere a acordului de mediu sunt prevăzute în
HG 445/2009 şi
OM 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării
impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private.
Etapele procedurale ce
trebuie parcurse în vederea evaluării adecvate sunt stabilite conform
OM 19/2010 pentru aprobarea Ghidului metodologic privind evaluarea
adecvată a efectelor potenţiale ale planurilor sau proiectelor asupra
ariilor naturale protejate de interes comunitar
Etapele din procedura de
reglementare se desfăşoară conform
Ordinului nr.863/2002 privind aprobarea ghidurilor metodologice
aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra
mediului. În cazul în care proiectele supuse evaluării impactului
asupra mediului au impact transfrontier se aplică prevederile
Convenţiei Espoo ratificată prin
Legea nr. 22/2001 pentru ratificarea Convenţiei privind evaluarea
impactului asupra mediului în context transfrontieră adoptată la Espoo
la 25 februarie 1991 şi procedura de reglementare se desfăşoară
conform prevederilor
Ordinului nr.864/ 2002 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului în context transfrontieră şi de participare
a publicului la luarea deciziei în cazul proiectelor
cu impact transfrontieră.
Actele necesare la depunerea
solicitării:
AUTORIZAŢIA DE MEDIU
Este actul administrativ emis de
autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt
stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei
activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posibil impact
semnificativ asupra mediului, obligatoriu la punerea în funcţiune,
conform prevederilor art.2 din
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind Protecţia
Mediului
aprobată cu modificări prin Legea nr. 265/2006 cu modificările şi
completările ulterioare.
Solicitarea şi obţinerea
autorizaţiei de mediu sunt obligatorii atât pentru desfăşurarea
activităţilor existente, cât şi pentru începerea activităţilor noi,
conform prevederilor art. 5 din
Ordinul nr.1798/2007 al Ministrului Mediului şi Dezvoltării
Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de
mediu, publicat în MO 808/27.11.2007.
Lista activităţilor supuse
procedurii de emitere a autorizaţiei de
mediu conform Anexei nr. 1, din
Ordinul nr. 1798/2007 al Ministrului Mediului şi Dezvoltării
Durabile pentru aprobarea Procedurii de emitere a autorizaţiei de
mediu, publicat în MO 808/27.11.2007.
Corespondenţa dintre
codurile CAEN Rev. 1 şi CAEN Rev. 2 este
publicată în
Ordinul 337/2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor
din economia naţională – CAEN
Conform OM 1798/2007,
actele necesare la depunerea solicitării pentru emiterea autorizaţiei
de mediu, sau, după caz, cu minimum 45 de zile înainte de expirarea
unei autorizaţii de mediu existente sunt:
-
cererea pentru eliberarea autorizaţiei de mediu;
-
fişa de prezentare şi declaraţie, potrivit
anexei nr.2
la OM 1798/2007; dovada că a făcut publică solicitarea prin
cel puţin una dintre metodele de informare prevăzute în
anexa nr.3
la OM 1798/2007;
-
planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă a obiectivului;
-
procesul-verbal de constatare a respectării tuturor condiţiilor
impuse prin acordul de mediu întocmit potrivit OM 860/2002 pentru
aprobarea Procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de
emitere a acordului de mediu, cu modificările şi completările
ulterioare, sau, după caz, nota privind stadiul de realizare a
programului pentru conformare existent;
-
formularul de înregistrare prevăzut în tabelul nr. 1 din
anexa nr.5
la OM 1798/2007, însoţit de documentele specificate de acesta,
pentru autorizarea activităţii grădinilor zoologice, acvariilor
publice şi centrelor de reabilitare şi/sau îngrijire.
Plata tarifelor aferente
procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu se face conform
OM 1108/2007 privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi
serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru
protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor
aferente acestora cu modificările ulterioare.
AUTORIZAŢIE
INTEGRATĂ DE MEDIU
Este
actul
administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia
mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte
o instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţia
corespunde prevederilor privind prevenirea şi controlul integrat al
poluării; autorizaţia poate fi emisă pentru una sau mai multe
instalaţii ori părţi ale acesteia, situate pe acelaşi amplasament şi
exploatate de acelaşi operator.
Procedura de reglementare este stabilită prin
Ordinul 818/2003 modificat şi completat cu
Ordinul 1158/2005, competenţa de emitere a
autorizaţiei integrate de mediu revenind agenţiilor regionale pentru
protecţia mediului
Lista
activităţilor care intră sub incidenţa Directivei 96/61/CE privind
controlul integrat al poluării şi pentru funcţionarea cărora este
necesară obţinerea
autorizaţiei integrate de mediu este dată în Anexa 1 a
OUG 152/2005
aprobată cu modificări prin Legea 84/2006.
Ghidul Tehnic General
pentru aplicarea procedurii de emitere a autorizaţiei integrate de
mediu
este aprobat prin
Ordinul 36/2004.